01În spatele vitrinei
Totul a început de partea cealaltă a vitrinei, cu spatula în mână. Vânzând gelato înveți lucruri pe care nu ți le spune nicio carte: că oamenii se întorc pentru gust, nu pentru reclamă; că o aromă care se topește prea repede pe căldură te costă clienți; și că porția de la șapte seara trebuie să fie la fel de bună ca prima de dimineață. Acolo am văzut prima dată cât de mult depinde totul de ce se întâmplă în laboratorul din spate.
Ce am luat de aiciClientul simte imediat diferența.
02Curiozitatea
Nu mi-a ajuns să vând. Voiam să știu de ce o rețetă iese cremoasă și alta cristalizată, de ce aceeași bază se poartă altfel în altă mașină. Așa am trecut în laborator: am cântărit, am echilibrat zaharuri și grăsimi, am stricat șarje și am luat-o de la capăt. Și am înțeles ce îți spune orice gelatier cu experiență: o mașină bună face jumătate din treabă.
Ce am luat de aiciMașina face jumătate din gelato.
03Bologna
Când am simțit că vreau să merg mai departe, am mers acolo unde se predă meseria pe mașinile pe care le vindem azi: la școala de gelato Carpigiani din Bologna. Am lucrat cu oameni care fac asta de o viață și am plecat cu un respect nou pentru precizie și cu un obicei pe care îl am și azi: întâi măsori, apoi tragi concluzii.
Ce am luat de aiciÎntâi măsori, apoi tragi concluzii.
04Ingineria
Întors acasă, am ales Ingineria Alimentară. Voiam să trec de la „așa se face” la „de ce se face așa”: ce se întâmplă cu mixul în cilindru, igiena, siguranța alimentară, procesele. Ce pentru mulți rămâne teorie a devenit pentru mine felul în care mă uit la orice mașină.
Ce am luat de aiciDe la „așa se face” la „de ce”.
05Frigul
O mașină de gelato e, în fond, o mașină frigorifică foarte bine făcută. Așa că am învățat și meseria de frigotehnist: presiuni, compresoare, agenți frigorifici, scurgeri. E partea pe care cei mai mulți vânzători nu o pot verifica și exact partea care decide cât trăiește o mașină.
Ce am luat de aiciInima mașinii e circuitul frigorific.
06Azi
Azi sunt inginer în industria alimentară, frigotehnist și tehnolog demonstrator consultant la PreGel. Intru în laboratoare de toate felurile, de la gelaterii mici de cartier la producții mari, și lucrez pe toate tipurile de mașini. Văd zi de zi ce face diferența între un laborator care merge și unul care se chinuie.
Ce am luat de aiciVăd zilnic ce funcționează și ce nu.
07Pronto Frost
Din toate astea a ieșit Pronto Frost. Aduc din Italia echipamente pe care le-aș pune în propriul laborator, le verificăm cu frigotehniștii piesă cu piesă și îți spun tot: ce am găsit, ce am schimbat, nimic ascuns. Apoi venim la tine și facem prima producție împreună. Pentru că o mașină nu e vândută când pleacă din depozit, ci când iese prima înghețată bună la tine în laborator.
Ce am luat de aiciVândută e abia când iese prima înghețată bună.